Despre rolul de parinte

rol parinte

Rolul de parinte a fost mereu una dintre cele mai provocatoare procese din lume pentru ca necesita atat eficienta, angajament, dedicare, munca multa, cat si sacrificiu. In zilele noastre, un mare numar de abordari pedagogice ale rolului de parinte sunt disponibile pentru toata lumea, mai ales pentru cei care isi doresc sa creeze o familie minunata si sa isi educe niste copii inteligenti, politicosi si cu o stima de sine foarte buna.

Indiferent de genul de abordare pedagogica aleasa, ar trebui sa gandesti cu inima in ceea ce priveste rolul de parinte. Fiecare parinte ar trebuis a cultive semintele auto-disciplinei, constientizarii, rabdarii, responsabilitatii civice si ale adaptarii sociale la un copil inca de mic. Insa, de obicei acest lucru nu este de ajuns.

Ar trebui sa facem tot posibilul si imposibilul pentru ca aceste seminte sa creasca si sa se dezvolte intr-o perioada destul de scurta de timp. Daca acest lucru nu se intampla, atunci cu siguranta te afli pe un drum total gresit. Nu inseamna ca estio un parinte rau, pentru ca fiecare om poate sa greseasca mai ales in ceea ce priveste propriul copil.

Principalul lucru este de a realiza ca un anumit stil preluat in rolul de parinte poate sa nu fie eficient pentru o anumita persoana si cateva in detrimentul celor bune pentru copilul sau. Ar trebui sa tii minte ca succesul, prosperitatea si bunastarea unui copil depinde foarte mult de feul in care gandeste si de stilul sau de viata, de alegereile, preferintele si de actiunile sale.

Asadar nu te increde prea tare in toate lucrurile care se spun despre rolul de parinte si nici nu crede ca un lucru merge la toata lumea, pentru ca acestea sunt doar niste mituri si pot ducela degradarea realtiei cu copilul. Sper ca ati inteles ca parinti ca fiecare sunteti unici, aveti propriul stil de abordare al rolului de parinte si ca fiecare dintre copiii vostri este diferit.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *