Chiar dacă de multe ori ne spunem că suntem într-o relație sănătoasă cu omul pe care îl iubim, iată că la o mică ceartă, pot ieși la iveală conflictele care au fost trecute cu vederea de-a lungul timpului. De multe ori se întâmplă ca acestea să fie îngropate acolo undeva și să iasă la suprafață în momentele în care fiecare partener este tensionat și își revarsă nervii reciproc. Este adevărat că dinamica cuplului se poate schimba dintr-un moment în altul, dar dacă reușim să controlăm situația prin comunicare și empatie, atunci situația poate deveni una plăcută.
Ajutorul unui specialist poate ajuta într-un mod semnificativ în aplanarea conflictelor și stabilirea exactă a cauzelor care au dus la apariția acestora. Vei observa cum încet, încet acele bariere vor fi eliminate, iar în interiorul cuplului va predomina din nou armonia.
Totuși dacă conflictele avansează și devin din ce în ce mai aprige este bine să apelezi la sedinte terapie de cuplu Bucuresti, asta în cazul în care îți dorești să salvezi relația. Uneori, iubirea nu este de ajuns pentru a face o relație să meargă, dar nu multe persoane sunt conștiente de acest lucru sau ajung să-și dea seama de acest lucru abia când este prea târziu, când relația este la final.
Este posibilă și terapia online
Dacă nu ești din București, dar totuși vrei să apelezi la Daniel Ivan și la ajutorul lui, atunci trebuie să știi că poți apela la terapie online. Nu necesită deplasare, se poate face prin intermediul unei camere web cu o conexiune bună la internet. Poți să discuți cu Daniel Ivan despre problema ta și despre găsirea unor soluții pentru aceasta. Vezi pe site-ul danielivan.ro mai multe detalii despre programare și despre plata serviciului.
Vei observa cum îți va fi mult mai ușor ulterior să îți rezolvi conflictele atât cu tine însuți, dar și cu cei din jur. Toate aceste lucruri necesită timp, dar dacă îți dai voie să simți, vei vedea că acest parcurs a fost unul încărcat de aspecte pozitive.
Daniel Ivan te ascultă și te ajută cu sfaturi
Pentru a depăși conflictele în cuplu, atât tu cât și partenerul trebuie să comunicați și să luați decizia de a vă salva relația. Nu contează durata acesteia, ani sau luni, dacă într-adevăr îți dorești că aceasta să nu ajungă la un final atunci trebuie să faci eforturi considerabile pentru a nu-ți pierde partenerul.
Terapia asistată poate fi salvarea relației tale. Daniel Ivan, împreună cu experiența sa te poate ajuta să observi cauzele, comportamentele toxice, dar și traumele proiectate de-a lungul relației. Rănile emoționale provenite dintr-un mediu nu prea sănătos, dar și comportamentul părinților poate fi proiectat inconștient asupra partenerului, mai ales dacă unul din ei se află la prima relație serioasă. Din fericire, terapia de cuplu, dar și terapia individuală pot ajuta la conștientizarea și încercarea schimbării comportamentului. Poți să vezi articolul pentru a citi mai multe informații despre acest cabinet psihologic.
Contact:
0761 600 020
contact@danielivan.ro