Familia-un mediu iubitor

Alaturi de familie ne putem bucura de cele mai bune momente din viata si le putem trai la maxim asa cum nici nu am putea spera mai bine. Fara indoiala, timpul petrecut impreuna cu familiile noastre este unul dintre cele mai importante lucruri care ne poate determina relatia cu acestea si la fel si cu fericirea.

Astfel, ar trebui sa ne facem timp sa ni-l devotam celor dragi pentru a fi cat mai fericiti si de a avea cele mai bune stari si emotii in jurul acestora. In ciuda programului incarcat la munca, mereu imi fac timp pentru sotul si pentru copiii mei.

Sigur, nu ne putem delecta cu statul la cafenea sau cu plimbatul in parc in fiecare zi, insa mi-am facut un program din a-mi petrece cel putin o ora din zi alaturi de familie in fiecare saptamana.

In aceste momente, uit de munca, de apelurile de serviciu, si sunt prezenta 100% alaturi de familia mea pentru ca se merita. Exista si un alt numar mult mai mare de activitati pe care le desfasor alaturi de familia mea si care ne aduce mult mai aproape.

De exemplu, avem o traditie grozava din a ne sarbatori zilele de nastere, aniversarile de familie si alte evenimente la fel de frumoase si de importante din vietile noastre. In fiecare an, incearcam sa vizitam cate un loc diferit din tara noastra sau de peste hotare, impreuna ca familie. As putea spune ca asta este o experienta grozava care ne incanta si care ne ofera niste amintiri memorabile.

Familia este cea mai grozava binecuvantare care ne este oferita de viata si cu toate ca asa ne este data si in familia respectiva ne nastem, putem alege sa o iubim si sa ne cream noi, la randul nostru, o alta familie asa cum dorim noi.